Despre mine

Cele două componente ale numelui Sertarul cu surprize au apărut firesc: am pornit de la un sertar (e drept, foarte mare) cu materiale de tot felul, care pe parcurs au rămas mai puțin variate, aș spune că s-au „rafinat”; în același timp, m-am lămurit că nu mă pot limita totuși la o singură modalitate de expresie. Astfel, și pentru mine este o surpriză uneori ce voi scoate din sertar(e) atunci când simt imboldul creator: sârmele și cleștii de modelat metalul sau pensulele și cartoanele.

Principala mea inspirație e natura: când crezi că în sfârșit ai găsit o creație omenească ce depășește frumusețea sau măiestria naturii, vezi un recif de corali, o formă de relief carstic, un mineral sau detaliul unei simple frunze sau ciuperci care te lasă cu gura căscată. Formele organice mereu schimbătoare, fragilitatea și rezistența plantelor, combinațiile de culori incredibile din lumea vegetală și cea animală nu se epuizează niciodată.


Puteți găsi articolele mele în Revista Atelierul aici:


De asemenea, Sertarul cu surprize apare și în articole de pe blogul Breslo.

Comentarii